Jurnalul unei vieti...
15.ian. 2014
Astazi, dupa nenumarate incercari, pun tacuta pe coala de hartie, ganduri... Le adun, le impart, insa nu imi da niciodata fix. Mereu si mereu cu rest... Pana cand, ma intreb?
-Pana cand, vei uita trecutul si vei vedea aleea viitorului...
Ma intorc... In spatele meu, o poarta grea, de lemn, cu un ivar imens, prins in suruburi, ruginite de acum de trecerea zecilor de ani, sta impunatoare. Este inca deschisa... Imi adun fortele si incep sa o imping. Este grea... Dar ambitia este puternica si voi reusi in curand sa o inchid. Mai am nevoie doar de o farama de ajutor. Invoc uitarea... De atat am nevoie sa pot inchide poarta... Oare ....ma aude ?
...cuvântul se ascunsese atât de bine în călimară încât mi-a luat ceva vreme să-l găsesc.
RăspundețiȘtergereL-am scos ușurel cu vârful tocului și l-am pus să se usuce pe o foaie de hârtie.
Am căutat apoi să văd dacă nu lipsesc litere ... era totul in regula cu el.
L-am intrebat de ce făcuse asta și a ridicat dintr-o literă uitându-se către restul cuvintelor.
Am înțeles din gestul lui că nu se simțea bine în text, probabil căpătase individualitate.
Și m-am hotărât să-i dau drumul.
În definitiv, cât de mult putea schimba asta lucrurile ?