16. Ian. 2014
Am inchis o usa, am deschis o fereastra. Fereastra sperantei...prin ea au inceput sa se vada raze de soare. Optimismul, speranta, visul, increderea, iubirea s-au adunat, formand un curcubeu minunat. Undeva, la orizont, se mai vad inca nori... Sunt norii de teama... Vantul iubirii ii imprastie incetisor...Ecoul dezamagirii si disperarii se mai aude inca in haul de la baza muntelui urcat incet, cu pasi mici. Mirosul sperantei, a indepartat izul deznadejdii. Sunt eu cu mine, cu eul meu, in linistea odaii. Imi aud rasuflarea linistita, in timp ce ochii privesc tacuti fumul de tigara ce se ridica in aer. Viata...fum...intre ele exista un egal. La fel se duc amandoua. Singura diferenta dintre ele...viata conteaza, fumul nu....
Mi-am adus culorile și stiloul vechi, cu cerneala uscată și penița ruginită.
RăspundețiȘtergereMă-întreb: mai știe el să scrie? sau doar va zgâria foaia albă lăsând în urma-i cicatrici. Poate că nu e vina lui ci a mâinii mele tot mai nesigură, tot mai moale, tot mai apăsată de uitări.
Sau poate-i glasul meu aproape stins ce nu-și mai găsește muzica și ritmul.
Poate-am tăcut prea mult sau poate că am spus toate cuvintele.
Poate le-am oferit cadou cuiva ce nu le-a vrut și-acum le caut în zadar printre arcuri de cerc frânte.
S-au dus...