Dialog cu ..

- De ce totul este încă întunecat??? Vreau o lumină !!!! O lumină nenorocită în toată bezna ce mă înconjoară !!!

- Tu ști!! răspunse o voce obosită, de acolo, din bezna grea....

- Ce știu eu? Eu....nu știu nimic !!

- Ba da! Răspunsul este la tine....

- Eu....ăăăă...eu....nu am răspunsuri... Am crezut odată că am răspunsuri, dar....m-am înșelat....

O lacrimă mi se prelinse pe obrazul uscat de vreme...Altă dată o opream strângând din dinți, acum...acum simt nevoia să o las să curgă asumându-mi riscul unui șuvoi de lacrimi ce știu sigur că va veni după ea... Ce rost mai are să-l opresc? Ce rost mai are să mă prefac că sunt o stâncă în fața a tot ce mă înconjoară?

- Hei, tu !! Tu care le ști pe toate, hai dă și acum un răspuns!!! Te provoc și îți ordon să îmi dai un răspuns!!!

- Hmmmmm....răspuns spui.... Îl vrei? Îl ai atunci: TU ȘTI.

- Cum adică? Ce răspuns e astă? Alt răspuns mai ști să dai?

- Hmmmm.....Tu ști!!!

- Înceteazăăăăăă!!!! Încetează cu aceste două cuvinte!

  - Ok, încetez. Ce dai la schimb?

- Ceeeee????? Ești nebun!!! NU am nimic să dau la schimb.

- Ești sigură de asta?

- Absolut sigură, am răspuns.

- Eu zic că ai ceva de dat la aschimb. Un lucru, un singur lucru. Dă-l și vei vedea lumina, vei putea merge iar spre lumina. Caută adânc în tine și îl vei descoperi.

- E clar, ești nebun de legat! am răspuns furioasă, bătând din picior. Nu știu cine ești, dar tu mă ști. Nu știu cum arăți, dar tu ști totul despre mine. Cine naiba ești și de ce mi-ai apărut în beznă, de nicăieri, ca să mă chinui așa?

Un râs sarcastic zgudui bezna apăsătoare

- TUUUU STIIIIIIIIIIIII !!!! se auzi în ecou răspunsul....

Cele două cuvinte au început să îmi bubuie în cap cum bubuie două bețe într-o tobă imensă: bum-bum, bum-bum, bum-bum.......Tu ști, tu ști, tu ști....tu ști... La început erau ca un ecou apoi, din ce în ce mai puternice ajungând să îmi facă timpanele să vibreze zdravăn sub impactul lor. Mi-am pus mâinile la urechi încercând să mă feresc de loviturile cu cele două cuvinte.

- Gata!!!! Nu mai pot!!! Te rog încetează!!! am spus printre lacrimile ce năvăleau în cascadă pe chipul meu.

  - TU ȘTI!!! se auzi răspunsul.

Cele două cuvinte loviră în mine ca rafala unui taifun. Sub forța lor, genunchii mi-au cedat și m-am prăbușit...Mâinile îmi atârnau inerte pe lângă corpul fără vlagă..

TU STIIIIIIII!!!! se auzi încă odată și mai puternic....

De data asta impactul a fost devastator.... Sub forța lui trupul meu, supt de toate umanitățile din el, se prăbuși pe cimentul rece ca gheața. Instinctiv, m-am ghemuit în poziție fetală pentru a încerca să mă încălzesc puțin. Doar fața îmi ardea sub lacrimile ce cădeau necontenit, lacrimi ce le ținusem în frâu atâția ani....

- Te rog....să nu mai aud cele două cuvinte....Fie-ți milă !!! Privește-mă !!!! Sunt ........ la pământ....fără pic de viață sau umanitate în mine......Te rog....te implor....fie-ți milă de mine....

- Ție ți-a fost milă de mine? mă întrebă vocea din întuneric....

- Mie?? De tine??? Mie mi-a fost milă de orice vietate din jurul meu!!!! am răspuns cu ultimele fărâme de puteri ce le mai aveam...

  - Poate aici ai dreptate dar..... de mine clar nu ți-a fost milă !!!! tună vocea ,de această dată plină de o ură fantastică.

  - Privește-mă, i-am spus sughițând din cauza hohotelor de plâns. Sunt la pământ, sunt terminată.....sunt....la final..... măcar acum, spune-mi te rog ce puteam da la schimb pentru puțină lumină....și....cine ești de fapt.....

- Stai să întreb balanța să văd dacă meriți răspunsuri.

O tăcere apăsătoare se așternu în jur. Nici măcar hohoatele mele nu mai aveau putere să rupă acea tăcere... Tăcere și întuneric...al naibi final al unei vieți pline de lumină și speranță. Speranță și vise, două cărți ce eu încercat să construiască un castel pe o fundație din nisip. Nu am știut niciodată de existența acelui nisip și nici că el este mișcător, și nici că voi încercat să ridic acel castel într-o zonă unde sunt doar furtuni... Când am început ridicarea castelului era atât de frumos în jur.... Totul era verde, mirosea a iarbă și a flori sălbatice iar vântul adia lin prin crengile pomilor înfrunziți.....Călcam veselă pe iarba plină de roua dimineții imaginându-mi fiecare zid al castelului cum va arată, fiecare turn cum va arată și unde își va găsi locul.... fiecare suflet ce va umple acele ziduri dându-le viață....Nu am știut niciodată realitatea, că acolo, în tărâmul meu de basm, bate doar vântul rece și puternic al iernii și va distruge iarba și...florile și....copacii...și tot...Că va scoate la suprafața adevărul dureros: acel peisaj de basm în care urma să îmi clădesc castelul era doar în mintea mea. Realitatea din fața mea era una crudă , una dură rău de tot: priveam o mare de nisip mișcător, iar toate cărămizile mele erau defapt cărți de joc.... Cărți de joc ce picau la fiecare suflu rece al vântului iernii și erau apoi înghițite de nisipul mișcător...

- Am întrebat balanța și mi-a spus că pot să îți dau unele răspusuri, tună dintr-o dată vocea rece pe un ton scârbit de tot ce se întâmplă.

- Te ascult.... am răspuns încet, fără vlagă.

  - Ok, mi-ai adresat două întrebări. Iată răspunsul la prima: ce puteai da la schimb ca să vezi lumina. Era simplu – iubirea pentru fantoma ta dragă.

Cuvintele acelea m-au lovit ca un pumnal. Nu era corect!! Era totce mai aveam....

- Nu este corect...nu este corect....Tu care le ști pe toate, ști bine că era tot ce mai aveam.... Nu!!! La fantoma mea dragă și iubirea pentru ea nu voi renunța niciodată!!! am țipat la voce cu ultimele fărâme din viața ce se scurgea incet din trupul lovit acum, din toate părțile.

Cu corpul încă ghemuit, încercând să găsesc gramul de căldură, am întins mâinile împreunate ca într-o rugăciune, către beznă și am întrebat :

  - De ce fantoma mea dragă....de ce.....??? Ști povestea noastră? Sigur nu o ști...dacă ai fi știut-o nu mi-ai fi cerut așa ceva.... Cum să renunț la cele mai frumoase momente din viața mea ? Acele momente când, pentru prima data după muuuulți ani eram iar fericită? Când mă simțeam copilul plin de viață și speranță? Cum să renunț la toate momentele când m-am simțit pentru prima dată iubită ? Cum să renunț la ceea ce a fost, este și va fi unica mea iubire???? Cum poți să mă pui să renunț la așa ceva!!! Cum pot renunța la.....amintirea acelei cereri în căsătorie atât de romantice??? Cum pot să renunț, eu, o romantică incurabilă la aceste amintiri pline de romantism???? Ele vor dăinui acolo, până când eu nu voi mai fi! Acel bărbat pe care îl voi iubi până nu voi mai fi, va rămâne pe veci în Sufletul meu....fantomea mea iubită....

  - În momentul pronunțării cuvântului Suflet, undeva în întuneric se văzu o sclipire. Era acea scânteie făcută de lovirea cremenelor în încercarea disperată de a aprinde un foc. Apoi începu să pâlpâie timid o lumină...o flacără ce ardea încet, mai, mai să se stingă. Vocea mea începea acum să prindă contur....

  - Ai pronunțat cuvântul"Suflet"a venit momentul să îți dau și al doilea răspuns: cine sunt....

În față mea se contura acum o siluetă care ardea...Cu cât vorbea mai mult cu atât ardea mai repede, căci fiecare cuvânt pe care îl scotea îi consuma și puținul oxigen ce întreținea acea ardere. Ardea, dar flacăra aceea nu degaja căldură ci răceală, tristețe și durere...

   

- Mă recunoști? Sunt SUFLETUL tău!!!! De asta știam atât de multe despre tine! Trist dar....tu nu mai recunoscut...Ai uitat de mine de foarte mult timp...De fapt, ai uitat că exist de când ai ascuns acolo în mine fantoma ta iubită. Doar pentru ea mă mai țineai în viață....Ști....o să îți reamintesc acum ceva ce foarte mult timp în urmă știai foarte bine: Sufletul este cel ce face legătură între corp și Univers.... Corpul, prin mintea omului, transmite Sufletului ceea ce își dorește foarte mult, iar Sufletul transmite Universului dorința omului. Cum Universul și Sufletul au legături foarte puternice în plan metafizic, Universul îndeplinește întotdeauna dorința Sufletului, acea dorință transmisă de un corp prin intermediul creierului...

Flacără ajunsese deja la jumătatea acelei siluete numită Suflet... siluetă care , pentru prima data prindea contur în față mea.... Și scădea din ce în ce mai repede cu fiecare cuvânt ce îl spunea... În umbrele flăcărilor puteam zări cenușa ce se aduna morman pe podeaua rece de ciment....

De ce ai renunțat să mai ceri ceva Universului??? țipă disperat Sufletul. Nu ai mai cerut nimic nou, nu ai mai vrut nimic doar ce se lega de fantomă ta iubită!!!!

De ce? Pentru că mi-am vrut fantoma înapoi!!! Viața mea era legată de a lui!!! Era prințul meu ce mă salvase din castelul rece în care trăiam!!!!Împreună hotărâsem să ridicăm castelul nostru plin de viață, lumină, culoare, fericire, castel în care urma să ne unim destinele, să devenim o familie fericită și să trăim fericiți până la adânci bătrâneți! Am făcut tot ce mi-a stat în putință să îi redau viață și să îl aduc înapoi lângă mine.....îi răspunsesem Sufletului printre suspinele ce îmi frângea pieptul în două....

În disperarea ta de a-ți aduce fantoma înapoi, m-ai aruncat în beznă și pe mine.... Ai uitat de mine și de tot ce era frumos în jurul tău, de tot ce se numea VIAȚĂ....ai uitat de ... ține... Răspunsurile ce mi le-ai cerut azi au consumat și ultima rezervă de oxigen ce o mai aveam....O păstrăm pentru când aveai de gând să înveți să ceri ceva nou... o păstrăm pentru când aș fi avut nevoie să renasc, o păstrăm pentru a avea putere să transmit iarăși Universului dorințele tale noi și arzătoare.... Ai renunțat la totpentru o dragoste demult apusă, pentru iubirea ce i-ai purtat-o unei ...fantome... Ce nu ști... este că... odată cu mine a ars și ea...fantoma ta iubită a fost aici în mine și a ars odată cu mine....

Au fost ultimele cuvinte ale Sufletului meu... flacăra lui se stinsese sub privirile melefara ca eu să mai am puterea să mai fac ceva... Îmi murise sufletul....și odată cu el dispăruse și fantoma mea iubită.....

Acum....în bezna acelui spațiu necuprin....pe podeau rece din ciment....zac două grămezi....una – un corp ce a fost un om odată și a două grămadă – un morman de cenușă....Sufletul acelui corp....

10.09.2017

Mona Toma  

Vizualizarea - reusita, succes !

Mereu am gandit: daca as incepe sa imi scriu viata mea, cred ca as obtine un roman de succes. Plina de ascensiuni si coborari, mereu mi-am dorit o viata echilibrata. Pana nu de curand, nu am avut parte de asa ceva. Daca as vizualiza ultimii 4 ani din viata mea, as vedea numai rauri de lacrimi, presarate ici colo de mici insule de zambet si soare. Dar nu asta vreau. Trecutul este trecut si nu mai are ce cauta in vizualizarile mele. L-am lasat in urma, pasind pe un nou drum, necunoscut chiar. Oras nou, lume noua, viata noua, sperante noi. Insa, teama de necunoscut era mai puternica decat dorinta de viata echilibrata. Orice faceam , ma legam de trecut. Gandul razbunarii si terorizarii celor ce mi-au facut foarte mult rau, ma urmarea pas cu pas.

In loc sa avansez, ma impotmoleam din ce in ce mai rau. Am cautat ajutor Divin, prin rugaciuni zilnice. Ma rugam cu ardoare sa ma ajute Dumnezeu sa rezolv problemele insa fara rezultat tot ce faceam. Plangeam si ma intrebam: " De ce Doamne ? Ce greseli majore am facut ca sa nu merit ajutorul tau? "

In timp... raspunsul mi l-am dat singura. In primul rand ceream ajutor, dar nu stiam sa multumesc niciodata pentru ce am primit pana atunci In al doilea rand, am inteles ca, ceea ce eu, atunci, le consideram nereusite, erau pur si simplu reusite! Ceea ce eu consideram taceri si pedepse de la Dumnezueu, erau de fapt raspunsuri... Raspunsuri la rugaciunile mele, raspunsuri prin care deveneam perfect constienta de prezent, de tot ce ma inconjoara, constienta de rautatea lucrurilor si persoanelor din trecutul meu.

Raspunsul lui Dumnezeu a fost unul foarte clar: inchide usa trecutului, elibereaza-ti sufletul de rautate, gandeste si vizualizeaza-ti viitorul, asa cum ti-l doresti si vei gasi echilibrul in viata ta, vei gasi singura rezolvarea tuturor problemelor.

Asta am si facut. Am multumit Divinului, cerului, universului intreg pentru tot ce am, pentru ca ma trezeam dimineata si incepeam o noua zi, pentru bucata de paine ce o aveam la masa, pentru ca sunt sanatoasa si inconjurata de oamenii ce sunt cei mai dragi sufletului meu – familia mea: sot si copii.

Inainte, orice moment care il aveam liber, il foloseam sa incerc sa vizualizez cum sa ma razbun pe cei care mi-au facut rau, cum va fi momentul in care isi vor cere iertare... Apoi, pas cu pas m-am invatat sa vizualizez altceva - momentul in care zambind si vorbind cu eul meu ii spuneam: i-am iertat, eu au fost in viata mea trecuta, dar sunt trecut in viata mea actuala, asa ca nu mai fac si nu vor mai face parte niciodata din viata mea ( mai ales ca au un suflet atat de plin de ura, dusmanie, invidie, rautate, avaritie...chiar nu mai vreau astfel de persoane in viata mea ).Ei pe drumul lor, eu pe drumul meu, mai ales ca Dumnezeu are grija de fiecare si ne da la toti dupa cum dam si noi celor din jur.

Dupa toata aceasta perioada am inteles clar un lucru: un suflet curat, bland, bun, atrage lucruri bune, un suflet rau, plin de ura, dusmanie si alte lucruri rele atrage numai rau ( chiar daca pe moment crezi ca totul este stralucitor in viata ta, cand te astepti mai putin cerul vietii se innegrste si apare furtuna – atunci este momentul sa te intrebi.... de ce? ).

Lasand in urma trecutul, am pus mana pe un creion si am inceput sa imi scriu viitorul. Mi-am facut o lista de dorinte si am inceput sa vizualizez totul. Tot ce era frumos, fara gram de rautate.

Imi doream sa lucrez intr-un anumit loc, dar indiferent ce incercam nu mergea. Am inceput sa vizualizez spitalul, pe mine lucrand acolo vesela si fericita. Faceam ceea ce imi doream.... Rezultatul nu a intarziat sa apara. Universul intreg s-a pus in miscare. Rotitele lui au inceput sa se invarta crein oportunitatile necesare pentru ca visul meu sa devina realitate, vizualizarea mea sa se materializeze.

Stiu....sunt multi care nu cred in asa ceva.... dar eu am simtit si simt pe pielea mea, rezultatul gandirii pozitive, al bunatatii sufletului, al vizualizarii....

Nu credeti? Incercati si voi!! Chiar merge!! Am cautat raspunsuri pe net sa vad cat de reala poate fi aceasta situatie.... am gasit chiar mai mult de atat.

Unul din articole este chiar urmatorul....In el am gasit clar explicatii concrete legate exact de o situatie de a mea: dorinta de a lucra undeva anume.

"Vizualizarea este un proces mental care implică poziția de observator, adică te vezi tu pe tine ca făcând ceva, sau fiind undeva.

    Aceste exerciții au șanse de succes atunci când nu ai așteptări și le faci fără emoții. Adică dacă îți dorești ceva și stai încrâncenat, cu așteptări de genul “oare când se întâmplă, ce să mai fac, fac bine cum fac…” etc, nu ai șanse să materializezi ceea ce vrei, deoarece ești în emoții și nu în poziția de observator. Atunci când ești în poziția de observator, tu de fapt te joci ca un copil, și creezi minte nouă cu inima ușoară, fără așteptări, doar trăind bucuria jocului.

Ne creăm un viitor de suferință gândind mereu că: „nu se poate, nu am nici o șansă, e criză, se trăiește greu, viața e o luptă”, când se poate ușor, prin concentrare mentală, vizualizare zilnică, văzându-ne făcând sau având ceea ce ne dorim, să aducem în realitatea noastră soluțiile și oportunitățile pentru a trăi așa cum vrem.

  Condiția pentru a primi ceva din univers sau a colapsa energia este „să ceri”, adică să știi ce vrei și dacă vrei. Prin disciplină îi arăți lui Dumnezeu ce vrei, și crezi că ai deja ceea ce vrei.

   Ai această credință când ești în contact cu sinele tău Divin.

   De exemplu dacă îți dorești un serviciu anume, dar ți-l dorești cu adevărat pentru tine și nu ca să arăți altora ce important ești tu, atunci te vizualizezi ca fiind la acel servici, te vizualizezi cum lucrezi acolo, cum vorbești cu oamenii de acolo, și în foarte scurt timp între 7 și 14 zile vei ajunge cumva să lucrezi acolo.

Autor articol: Psiholog Niculina Gheorghiță

• See more at: http://www.holisterapi.ro/vizualizarea-mentala-aduce-implinirea-dorintei.html#sthash.mF1eXKzK.dpuf "

Ceea ce am facut eu, adica acea lista de dorinte si inceperea vizualizarii ei...era cel mai bun lucru facut, conform unui alt articol.

"Implinirea Dorintelor

Aceasta este ziua in care tu iti pui dorintele la un loc. Incepe sa prinda contur in mintea ta ceea ce ai vrea sa fii! Esti pe drumul cel bun. Acum ai viziunea asupra a ceea ce vrei in plus fata de ceea ce ai!Explicatii:

1. Arunca inca o privire pe coloana B si pe coloana E din zilele anterioare! Incearca sa faci o ierarhie. Trece-le in fruntea listei pe acelea care ti se par cele mai importante, continuand cu cele mai putin importante! Esti liber sa mai adaugi!

2. Acum ia fiecare dorinta si staruieste putin asupra ei! Cum te-ai simti daca ar fi indeplinita, ce gust are, ce miros are, ce culoare vezi, ce imagine vezi in minte, ce auzi, ce simti?

3. Vizualizeaza, asculta si simte fiecare dorinta! Incearca sa-ti proiectezi in minte o imagine cu tine avand dorinta indeplinita, adauga-i culoare, adauga-i sunete, adauga-i voci, adauga-i sentimente!

4. Astazi este ziua in care iti traiesti implinirea dorintelor!

Esti la un pas de a obtine lucrurile pe care ti le doresti!
 

	Coloana E - COLOANA B
	Nu am si imi doresc,  Sau imi doresc si nu am !
1
2
3
4

Obtii astfel o lista a dorintelor tale. Ai aflat pana la urma ceea ce vrei. Acum stii ceea ce ai. Este important sa traiesti si sa vizualizezi cum va fi atunci cand dorintele tale vor fi implinite. 

As vrea sa-ti dau un exemplu. Intr-unul din seminariile pe care le-am tinut, am rugat cursantii sa vizualizeze una din dorintele lor. Sa iti imagineze ca dorinta lor este implinita, sa incerce sa se transpuna in acea situatie. Am invitat participantii la o calatorie in timp. La fel ca si pe ei, te intreb si pe tine, cum crezi ca te-ai simti daca dorinta ta s-ar implini?

Ce vezi?
Ce simti?
Ce auzi?
Cine mai este langa tine?
Ce ai castigat concret?
Ce ai pierdut atingand acest scop?
Ce vei face in continuare?
Cine mai este implicat?


Revenind acum la seminar. Cursantii au inchis ochii si si-au imaginat implinirea dorintei lor. Evident apoi i-am intrebat cum a fost? Fiecare a avut raspunsul lui. Printre ele enumar: Interesant, frumos, deosebit, eficient, practic, amuzant, greu, provocator, etc. Practic a fost o invitatie pentru fiecare de a-si trai propriul viitor, asa cum si-l doresc ei.

A fost socant un raspuns al unui cursant, si anume: FOARTE URAT! Recunosc, am fost putin bulversat si am intrebat, de ce, nu era dorinta ta, de ce te-ai simtit urat atunci cand ai vizualizat implinirea dorintei tale? Si mi-a raspuns: Mi-am dat seama ce pret platesc pentru a-mi implini dorinta si m-a speriat ce urmeaza dupa implinirea ei. Nu cred ca-mi doresc implinirea acestei dorinte!
Este importat sa incerci sa constientizezi ce insemna implinirea dorintei tale. Te invit sa te imaginezi in varful muntelui si sa te intrebi: aici mi-am dorit sa ajung? Este un castig Enorm sa stii exact destinatia la care vrei sa ajungi. Vei intelege daca merita efortul drumului lung, iar daca merita, vei fi mai motivat sa ajungi., stiind ce te asteapta acolo. Practic nu va fi doar destinatia placuta ci si calatoria va fi placuta. Le fel de bine, poate fi si invers, adica sa nu-ti placa calatoria si nici destinatia, iar vizualizarea sa te ajute sa nu mai pleci intr-o calatorie sortita esecului.

Scris de Marian Rujoiu
Trainer, Extreme Training"

O concluzie se poate trage de aici: te macina rautatea din jurul tau? Las-o !!! Universul va avea grija de ea! Nu este treaba ta rautatea altora! Elibereaza-ti sufletul de rau, umplel cu bunatate, spera, crezi, vizualizeaza si rezultatele nu vor intarzia sa apara ! 

Ce importanta mai au visele si dorintele ce se realizeaza dupa ani si ani de asteptari ? Niciuna....visele se pierd in fum, dorintele mor, locul lor este luat de dezamagiri. Peste ani, cand realizezi ca in final, un vis, o dorinta s-a implinit, cata bucurie mai poate in sufletu-ti otravita deja de veninul dezamagirilor? Niciuna....


https://www.youtube.com/watch?v=U62YkXZNs8M

Jurnalul unei vieti....17 ian 2014

17. Ian. 2014

Tacere...singuratate... In camera goala, ma pierd in imensul ocean al gandurilor. Doare...singuratatea doare cumplit. Ma intreb...oare cu ce am gresit? Am vrut o viata...am sperat...dar m-am inselat. Pentru a cata oara? Sperante, vise, iluzii...s-au spulberat in seara asta brusc, sub greutatea unui gest... Am crezut ca doar pumnul sau cuvantul dor, insa doare si gestul.
Ma intreb, pentru a cata oara ( nici eu nu mai stiu ) cu ce am gresit...
- Marea ta greseala-ai crezut!, imi striga constiinta in minte..
-Ai crezut in el, ai crezut in viata de familie, ai crezut in liniste...sa-ti mai enumar greselile ?
- Nu...nu este nevoie, lista ar fi prea lunga si ti-ar trebui o viata sa o insiri...
-Ti-am spus sa nu mai crezi, tu nu si nu si nu ! M-ai amagit spunand ca acum va fi altfel... Esti o mincinoasa credula ! A cata oara iti spun ca barbatii sunt toti o apa si in pamant? Egoisti si perversi ! Fac orice pana te au si esti a lor apoi....uita cuvantul doi....noi doi. Exista doar eu( adica ei ). Proasto, asa iti trebuie.
-Ai perfecta dreptate, ii raspund. Am crezut, ca un suflet curat, o iubire sincera, poate schimba egoismul.... M-am inselat...
Las capul in jos tacuta... Constiinta ma priveste dura. Nu mai exista Mila sau compasiune. Asa imi trebuie ca nu am ascultat-o. Acum....e prea tarziu.... S-au poate nu... Poate mai pot face ceva, dar pentru asta imi trebuie vointa... Dar unde este? Unde am pus vointa, ambitia, speranta? Nu mai stiu...
Acum...e noapte... Langa mine mai sta tacuta doar incapatanarea... Pana le voi gasi pe restul, iau incapatanarea un brate si plang.. Atat mi-a mai ramas, in rest...am pierdut tot, includiv respectul de sine... Doare... Rog incapatanarea sa aduca si pe sora ei izolarea... Acum....doar cu ele vreau sa mai stau... In singuratate....

Jurnalul unei vieti...

16. Ian. 2014

Am inchis o usa, am deschis o fereastra. Fereastra sperantei...prin ea au inceput sa se vada raze de soare. Optimismul, speranta, visul, increderea, iubirea s-au adunat, formand un curcubeu minunat. Undeva, la orizont, se mai vad inca nori... Sunt norii de teama... Vantul iubirii ii imprastie incetisor...Ecoul dezamagirii si disperarii se mai aude inca in haul de la baza muntelui urcat incet, cu pasi mici. Mirosul sperantei, a indepartat izul deznadejdii. Sunt eu cu mine, cu eul meu, in linistea odaii. Imi aud rasuflarea linistita, in timp ce ochii privesc tacuti fumul de tigara ce se ridica in aer. Viata...fum...intre ele exista un egal. La fel se duc amandoua. Singura diferenta dintre ele...viata conteaza, fumul nu....

Jurnalul unei vieti

Jurnalul unei vieti...

15.ian. 2014
 Astazi, dupa nenumarate incercari, pun tacuta pe coala de hartie, ganduri... Le adun, le impart, insa nu imi da niciodata fix. Mereu si mereu cu rest... Pana cand, ma intreb?
-Pana cand, vei uita trecutul si vei vedea aleea viitorului...
Ma intorc... In spatele meu, o poarta grea, de lemn, cu un ivar imens, prins in suruburi, ruginite de acum de trecerea zecilor de ani, sta impunatoare. Este inca deschisa... Imi adun fortele si incep sa o imping. Este grea... Dar ambitia este puternica si voi reusi in curand sa o inchid. Mai am nevoie doar de o farama de ajutor. Invoc uitarea... De atat am nevoie sa pot inchide poarta... Oare ....ma aude ?

Cui ii pasa….

Ascult muzica….In caldura din casa ma las dusa de ganduri fara sa vreau...Am ascultat felurite melodii, am trecut prin tot feluri de genuri muzicale, dar toate avand aceeasi tema: romantismul si melancolia....Melodii mai vechi si mai noi....O sclipire..... si mi-am adus aminte de o cantareata care imi placea…Acum ea nu mai este, dar melodiile ei inca ma arunca in lumea mea…..Trecand din melodie in melodie, am realizat ca imi pun uneori aceleasi intrebari ca si ea, imi doresc uneori ce isi dorea si ea ...M-am regasit in multe din melodii, versurile exprimand exact ceea ce simt.....ce imi doresc.
Mi-am dorit mereu “ sa am steaua mea ”…..dar am realizat ca in viata asta nu sunt decat un “ actor grabit ” intr-o lume efemera…Acum am ajuns sa imi pun sinistra intrebare …. ” cui ii pasa de viata mea..”
Uneori ma intreb care a fost rostul meu in acesta viata? Am urmarit de ceva vreme ca prin ceea ce am spus am redat altora increderea in viata, in frumos…Observ ca destule persoane au incredere in mine….Cea mai stranie a fost in momentul cind un pacient ii ceruse unui medic sa imi asigure o locuinta la spital sa fiu aproape de ei……Asistasera la o scena in care un om urma sa moara si eu nu l-am lasat...Nu am putut accepta ca i-a sosit ceasul si l-am smuls din ghearele mortii... Intr-un spital lupti zilnic cu moartea. Asta am facut si eu atunci.....si ironic....am castigat...Atunci, in noaptea aia am fost privita altfel decat un simplu om....Eram un inger ce ii putea salva din moarte....Am fost surprinsa sa aud dupa ani discutii despre ce se intamplase atunci in noaptea aia.....
Poate faptul ca mi-a placut psihologia omului, mi-a placut sa invat sa cunosc oamenii dupa ceea ce fac, ce spun, dupa gesturi. Privesc atent omul ce este in fata mea.....si incerc sa il inteleg , sa ii inteleg comportamentul....incerc sa il inteleg de face ceea ce face, de ce se comporta asa...E cea mai mare provocare pentru mine asta....
Provocarea si mai mare e sa incerc sa inteleg oamenii ce ii cunosc dincolo de un monitor.....
Ironic......incerc sa cunosc pe altii dar nu resesc sa ii cunosc pe cei de langa mine, cu atat mai putin pe mine.....Mi-am deschis sufletul in fata celor care ii consideram prieteni, am intins o mana oricui ia fost greu si am primit inapoi ....lacrimi....
Am incercat sa imi cunosc parinti.....nu am reusit.....Reprosuri....” Tu esti de vina!” “ Daca nu erati voi nu stateam cu el deloc, din cauza voastra am stat sa aveti un tata!” Cuvinte ce mi-au rasunat mereu in minte ....Cuvinte ce m-au ranit profund si ma ranesc si in ziua de azi...... Daca nu ai curaj sa iei viata in propiile maini......daca iti place sa te complaci in anumite situatii, daca iti place sa iti plangi de mila de situatia in care esti ....nu da vina pe cei din jur pentru ceea ce traiesti tu....cu atat mai putin pe copii.....
Vin atunci si ma intreb......cat le-a pasat parintilor mei de viata mea ? Ca m-au educat...ca a avut grija sa fiu sanatoasa, ok, nimic de spus......dar de restul le-a pasat ? Cand a fost tentativa de suicid le-a pasat de ce am facut-o ? Ma intreb zambind trist le-a pasat de viata mea .....Acum dupa ani, ajung sa cred cu tarie ca nu.....Le pasa la fiecare de ce il interesa pe el....Lui de bautura lui ........ei de ....a-si vaiat viata amara avuta langa unul care bea .......Niciunul nu a stiut sa vada ce se intampla cu mine, cu sufletul meu de copil.....
Ani a trecut....am sperat ca odata casatorita, ii va pasa macar putin celui de langa mine de viata mea .....Dar...i-a pasat mai mult de bautra lui, de alte anturajuri.....Totul a culminat cand a pus mana pe cutit sa loveasca......atat ii pasa de viata mea ....
Si cu toate astea.....nu am putut fi niciodata egoista......Mereu mi-a pasat de viata celor din jur...Am riscat tot pentru altii.....pentru ca ma interesa ce se intampla cu viata altora ...Chiar daca nimanui nu ii pasa ce se intampla cu mine .....Daca traiam , daca muream .....ce conta .....eram un nimeni de care isi aducea aminte doar cand aveau nevoie.....
Deziluzii.....amagiri.....Doar in vise nu puteam fi amagita. Acolo totul era frumos. Acolo nu profita nimeni de mine si eram si eu un nume.....
Am renunta totusi la vise, sperand ca se va schimba ceva totusi......Am sperat....am esuat inca odata......Cand am fost stransa de gat....sau data cu capul de pereti ....oare i-a pasat de viata mea ? Cand se ridica tonul la mine fara sa spun mai nimic oare ii pasa de viata mea .....Cand abia ma misc in pat si nimeni nu ma intreaba daca vreau macar un ceai .....oare cui ii pasa atunci de viata mea ....Ironic....nimanui...
Voi putea gasi vreodata raspunsul la stupida intrebare ....cui ii pasa de viata mea ? Nimanui......Atunci......ironic apare o alta intrebare ....De ce mai traiesc oare ?.......De ce....